JadDragon's blog
Prima Porta, prima seara... Plouă, plouă tare şi picuri grei lovesc storurile exterioare. Mă zgâiesc ca un copil înciudat că s-au stins luminile în vitrina magazilui cu jucării... Am rămas singur după drumul de la aeroport... tresar când fulgere străbat întunericul (la sfârşit de noiembrie!).... ca un vagon rătăcit printre linii de tren uitate de călători, de vreme, de timp, eu un bătrân vagabond atemporal, rătăcind printre lacrimile cerului şi rugina anilor, încerc să străpung întunericul de afară, să desluşesc ce "minuni" se ascund sub puhoiul cu care mă întâmpină "însorita" Italie...
Mă delectez cu un pahar de vin roşu…
Văd, ca prin ceață, trecutul și chipul tău, străine, întors spre răsăritul soarelui, cu tâmplele-n mâini și ochi ascunși, cu spatele drept și coate proptite-n liniște și nimic! În timp ce tasta traduce tăcerea mea zbuciumată,a gândului, a EU-ului meu în cuvânt, ca din tăcere cântec de îngeri să se nască, să te ispitească din visare.... Privesc infinitul ce se cască între noi, din care trecutul nu știe să mai iasă... Și-mi scrijelesc în suflet, SĂ NU UIT, chipul presimțitei tristeți a despărțirii, în timp ce inima-mi arde ca marea când soarele-n amurg, își lasă trupul sărutat de valuri spre…
Vad, ca prin ceata, trecutul si chipul tau intors spre rasaritul soarelui, cu tamplele-n maini si ochi ascunsi, cu spatele drept si coate proptite-n liniste. In timp ce tasta traduce tacerea zbuciumata a gandului meu in cuvant, ca din tacere cantec de ingeri sa se nasca, sa te ispiteasca din visare, privesc infinitul ce se casca intre noi, din care trecutul nu stie sa mai iasa. Si-mi scrijelesc in suflet, SA NU UIT, chipul presimtitei tristeti a despartirii, in timp ce inima-mi arde ca marea cand soarele-n amurg, isi lasa trupul sarutat de valuri spre intuneric...
Promisiuni nepromise, anotimpuri netrecute, frunze împraştiate prin dimineţile mele neodihnite... Ahh, frunze ruginii-despletite, toate îmi înăbuşesc paşii pierduţi într-un colţ de basm netrăit-doar-visat, în care zmeii nu au uitat sa vină, doar zânele l-au părăsit... Frunze cu ochii roşii mă privesc de sub crengile vieţii ce mi se scurge, necunoscutul din mine abia de-l mai pot ţine înlănţuit, soarele îmi picură printre degete, se aşterne tăcut şi parşiv pe pietrişul aleii din parc, pierzându-şi raza... Frunze necunoscute, altele decât ieri, mă împresoară rugându-mă să le ador...obsesiv de noi şi dornice de un alint... Sunt fidel celor de ieri, dar unde…
Ciudat cum unele momente nu se uita niciodata si raman intiparite pe retina si-n gand... indiferent ca sunt reale sau imaginare. Ciudat cum nu raman in amintire, neamortite de timp, momente de impact, sau care ne-au schimbat cursul vietii, ci dainuie, limpezi si clare, tocmai acelea ce s-au scrijelit in noi pe furis, strecurandu-se tot mai adanc in subconstient, camuflandu-se cu atata indemanare, incat nu pot fi aflate si rapuse niciodata! Ele vor ramane mereu intr-un stop temporal, agatate intre ieri si azi, la fel de vii mereu. Chiar cand 'decorul' a pierit demult, risipit in neantul existentei, azi, maine…
Trăiesc adesea un gând, de Anul Nou,
Înșelător. Că mă-nvechesc când el se-noiește,
În iluzia ce-ndeamnă să-l petrec împărătește,
Uitând, că timpul nu se-ntoarce, nu-i ecou....
Împart colindătorilor covrigi şi nuci,
Pe lângă euro şi dolari , nechibzuit,
Grăbeşte-te şi poate-ai să mă apuci,
Acum, cu aer important, de împlinit...
Deghizat moş Vasile astăzi negreşit,
Un moş de care nu se mai prea aude,
C-a ofilit săracu, insă încă n-a chelit,
Mereu în căutere de iubiri... oriunde.
E-n fond o bucurie, nu cred că-i păcat,
Din vechi către-nnoit, ca un cadou,
Ca să mai uit de ce mi s-a întâmplat,.
De-o himeră apărută-n prag de an nou...
Rămâne doar puterea autoflagelării,
Şi mi-o aplic cu zâmbetul pe…
O şoricioaică ce voia să treacă,
Într-o zi, aşa pe la amiază,
Către casuţa ei, o linie ferată,
Fu oprită de soţul ce o interpelează:
De vrei să treci pe-aici degrabă,
Atenţie mare, te rog accept-un sfat,
Bagă-ţi între picioare ciotul de coadă,
Căci altfel vine trenul şi ţi l-a tăiat...
Ascultătoare, ca să-şi ocotească trupul,
Şăricioaica îşi ascunde organul expus,
Doar că venind trenul, îi tăie chiar capul,
Doar o morală a istoriei mai e de spus:
Aceasta-i una, tragând o simplă concluzie,
Din această mică şi ironică-ntâmplare,
Femeile măi frate, fără vreo confuzie,
Îşi pierd capul, când simt coada-ntre picioare...
Cândva, pe aici, se scriau povești de dragoste, se spuneau vorbe calde și se întrupau sentimente de prietenie, sau gelozie, sau dușmănie... oricare dintre ele, arătau, în felul lor, că ne pasă! Pentru mine au trecut vremurile alea și din varii motive am preferat să las locul altora ce vor face să fie mai bine, acolo unde era doar, poate, bine... Ca e sau nu mai bine de cum era, nu decid eu și nici nu prea îmi bat capul însă zic și eu că după vreo câțiva ani poate am și eu dreptul să... văd ce este. Am păstrat…