Vad, ca prin ceata, trecutul si chipul tau intors spre rasaritul soarelui, cu tamplele-n maini si ochi ascunsi, cu spatele drept si coate proptite-n liniste. In timp ce tasta traduce tacerea zbuciumata a gandului meu in cuvant, ca din tacere cantec de ingeri sa se nasca, sa te ispiteasca din visare, privesc infinitul ce se casca intre noi, din care trecutul nu stie sa mai iasa. Si-mi scrijelesc in suflet, SA NU UIT, chipul presimtitei tristeti a despartirii, in timp ce inima-mi arde ca marea cand soarele-n amurg, isi lasa trupul sarutat de valuri spre intuneric...
:*
Ai grija de tine :*
Si-mi pare bine sa te revad pe aici!