Înţepenite din căderea lor lină, unduioasă,
Ca încremenirea buzelor înaintea unui sărut,
Deşi doar frunze abandonate de coama stufoasa,
Mor cu fiecare despărţire, cu fiece prieten pierdut...

Suflete de frunze ce dorm în paturi separate,
Trezeşte-le Doamne şi redă-le cântecul,
Redă-le culoarea şi căldura din bolţi înstelate,
Uneşte-le paturile... şi viaţa... şi destinul..

Umbre de frunze pe cerul meu pustiu şi gol,
Nori de speranţă dispăruţi şi soare de viaţă apus
Suflete cândva dragi, plânse în aburi de alcool,
N-am ştiut să le păstrez şi-acuma s-au dus...

Frunze verzi ieri, ce azi au ruginie faţa,
Caci depărtarea rupe si distruge iubiri,
N-am puterea sa mai reânclin balanţa,
Zâmbesc amar, doar la dulci-amintiri...

Frunza mea e albastră-violet şi seacă,
Îşi mai trage puţină seva doar din pelin,
Anii sau dus, şi ani o să mai treacă,
Îmi înec durerea într-o sticlă de vin...


Pentru că sunt şi exist, dar aş vrea să trăiesc,
Să strâng în braţe frunzele sufletelor voastre,
Altceva decât scris şi poezii aş vrea să iubesc,
Sau cântece despre inimi mult prea albastre...

Parcă eram un tip nostim, chiar hazliu, odată,
Am ajuns bacovian sadea şi nu îmi mai revin,
Durerea surdă mă macină-ncet şi mă sapă,
Diavol mi-ai fost şi te iubesc, sfânt heruvim...

Îmi eşti frumoasă, în visuri, de-mi eşti,
Frunza mea. Şi dintre mii de frunze,
Tocmai la ea trebuia să te opreşti?
S-ajungi om nebun cu gânduri confuze ...

Se cutremură pomul şi din el mai cad frunze,
Pier ca suflete părăsite de poftă de viaţă,
Culoarea lor se stinge, fără putere s-acuze,
Pomul ce i-au dat iubire... necondiţionată!

Μου αρέσει! 13