Argumentele se epuizeaza atunci cind minciuna se agraveaza. Totul isi gaseste rost doar daca calea adevarului este parcursa pe trepte, intr-un mod structurat al bunului simt. Iar bunul simt se naste in jurul unor valori morale, valori specific unei culture pe propria constiinta.
Totul pare atit de frumos cind apare sentimental iubirii , iar noi ne confundam in propriile principia uitind ca lumea ne priveste. “Nu ma intereseaza si nu dau atentie celor spuse despre iubirea mea” , e replica care ne consoleaza si ne face mai increzuti in puterea sentimentului trait.
Probabil naivitatea se naste de aici , insa nu am teorii concrete pentru a putea demonstra acest lucru. Iubirea e insasi un joc naiv , puternic de-a influienta modul de manifestare a principiilor de viata , lichidind limitele dorintelor reciproce. Aspectul acestui fenomen nu are granite. Renaste fluturasii unor simturi fantastice, apelind la o forma de izolare din realiteatea inacceptabila. Jocul culorilor care prinde ritmul unei muzici traditionale, iar nostalgia isi capata conturul viitoarelor amintiri traite prin prezent.
Si poate intrebarea nu pare atit de banala, daca razele viziunii noastre nu ar fi umbrita de puternicul sentiment. Inceputurile frumoase par grandioase prin aluzii. Omul este fiinta naturii, impovarata cu ratiune si calitati morale care se dezvolta prin constiinta realitatii. De aici “a iubi” e definit diferit pentru fiecare, necatind ca radacina are acelasi sens. E ca si cum am avea aceeasi mama dar am ajunge oameni diferiti prin realizari…Putem fi fericiti si tot nemultumiti de ceea ce putem avea. Filosofia conceptiilor despre fericire zice: “Fericirea nu este lucru usor, e dificil s-o gasim in noi si imposibil s-o gasim aiurea”. Astfel, conceptia moderna despre iubire atinge o valoare materiala , imposibil de echivalat cu adevarul acestui sentiment cu caracter traditional. Cum ai putea fi fericit cind cumperi ceea ce nu se vinde. Ce paradox absurd si inutil. Oare fericirea poate fi rodul unui rezultat material? Oare poate sufletul zimbi cind corpul are podoabe scumpe si absurditatea placerilor fizice? Dragostea trebuie apreciata prin alte calitati, lipsite de atmosfera infernului hapsin.
Si totusi, ce putem obtine prin iubire? … Frumusete, fericire, izolare de gindurile mirsave si usuratice , apropierea de o lumea purificata? Multi au uitat sau nu au capacitatea de a cunoaste profunzimea acestei arte Dumnezeesti , au perdut esenta romantismului din interior. Aluziile au punctat o alta apreciere. Ce e femeea pentru barbat? Ce e barbatul pentru femee? Fiecare poate gasi un raspuns in sine, or , acest raspuns omite principalele calitati de valoare atit la el cit si la ea. Aceste doua fiinte omenesti trebuie sa se completeze un pe alta. Neajunsurile nu e partea negativa intr-un capitol , e forma de alarmare ca golurile trebuie acoperite.
Exista citeva principia pe care cu siguranta multi le vad la baza unei relatii reusite , prezenta printr-un sentiment al iubirii. Tindem spre o atitudine plina de respect, o incredere lipsita de dubii, o atasare cuprinsa de romantism si desigur un prim loc in viata persoanei alese. Poate ar fi putine din cele principale, insa idea se afla in imposibilitatea unei relatii ideale. Perfectiunea nu ne caracterizeaza , suntem lipsiti de imaginea divinitatii. Cu toate ca oferim aluziile unei gindiri ideale, atitudinea umana ne stopeaza sa realizam aceste aluzii. Invidia si simtul unor placeri peste masura distruge divinitatea din noi, care defapt e o lege demodata. Astfel, iubirea trebuie demonstrata nu prin absurditeatea gindurilor unei jertfiri prin sine, ci prin faptul de-a-ti vedea iubirea implinita, sa-i oferi libertatea sentimentului reciproc. Iubeste, dar nu cersi iubirea altora. Impactul suferintei asupra acestui sentiment, e incercarea de a demonstra pe cit de sincera si pura e iubirea pentru noi atunci cind o declaram. Cred-ca e mai cuviincios sa te convingi ca senzatia unui sentiment puternic de simpatie poate fi “iubire” , atunci poti fi deschis si fara remuscari morale catre persoana sufletului.
Desigur ca este ceva frumos ca dragostea sa fie componenta unei senzatii copilaresti in comportament. Pozitionata ca ramura unei fuziuni dintre doua altitudini diferite. Maturitatea din sine mentine seriozitatea si progresul sentimentului de iubire, iar copilaria plina de alintari ofera farmecul unor iluzii depasite intr-u tirziu de prezentul acestor trairi.
Orbiti si tolerant fata de sine, lipsiti de duritatea principiilor de a trai in propria natura a vetii. Izolati de vechile calitati spiritual. Ar fi senzatia unei reincarnari . Totul capata o transfigurare si cel mai grav, prin aluzii duce la o obsedare. Iubirea pe linga frumusete poate fi si dura. Acorda atentie unei reciprocitati in caz ca prezinti un stimul evolutiv al sentimentului. Incapatinarea devine un moft de cedare prin propria demnitate. Unica formula de-a avea si a pastra ceea ce iubesti se limiteaza catre un singur punct- “scopul, justifica mijloacele”. Si iarasi, legea iubirii prevaleaza de la caz la caz. Unii iubesc fara a fi iubiti , dind nastere unui sentiment de razbunare , apelind la umilinta de-a cersi iubirea cuiva. Altii pot pretinde spre a fi iubiti , iar in mod egoist detesta propria constiinta de-a oferi reciprocitate.
Primejdioase pot fi capriciile unui egoism primitive prin sine, poate e ceva mai mult decit o simpla gelozie lipsita de control. Iata ce-i mai poate lipsi unei iubiri “perfecte” – controlul asupra acestui fenomen.
Aspectul realitatii sentimentului descries difera de ceea spre ce pretindem noi. Viziunea noastra nu poate coincide exact cu realitatea sa. Uneori am putea sa ne dorim mai mult, doar ca frica de a perde ceea ce avem stopeaza aceste tendinte ale perfectiunii. Si cred, cel mai grandiose rezultat al iubirii este – fericirea. Rasplata adevarului divin impartit pe larg pacatelor trupesti. Clipe care nu pot fi “comercializate” la nevoile sufletesti.
Si totusi , fiecare isi poate invata propria experienta a iubirii. O poate define asa cum a simtit-o, fie prin aluzie, fie prin ceva inedit.

Μου αρέσει!