...dintre miliarde de secunde care umplu viaţa, le colorez mai mereu pe cele în care imaginea ta îi provoacã inimii bãtãi nebuneşti… nu-mi pot înfrâna visurile sã nu te aducã în nopţile mele, nu-mi pot opri gândurile sã nu te caute în fiecare amintire a dimineţii, nu le pot porunci ochilor mei sã nu mai cerşeascã zâmbetul tãu, nu îmi pot stãpâni corpul sã nu tremure sub fiecare atingere a ta… îţi urãsc indiferenţa şi ador fiecare cutã din jurul ochilor tãi atunci când râzi, mã scoate din sãrite amabilitatea pe care o afişezi, dar imi pierd toatã raţiunea prins în braţele tale… mã faci sã mã simt un copil naiv, dar aş sta sã te admir şi sã-ţi ascult ascult vocea pânã aş cãdea rãpus de nesomn…
imi regãsesc culoarea ochilor în privirile tale şi pãstrez pe buze o aromã care-ţi aparţine…
mi-aş da ani din viaţã sã nu te fi cunoscut, sã nu mã mai doarã deopotrivã prezenţa sau absenţa ta… mi-aş da ani din viaţã sã uit… mi-e greu sã-mi amintesc fapte şi zile… fug de ele şi de fiecare secundã cu tine… a fost un joc… un joc în care un strãin îţi invadeazã lumea şi simţurile… îţi vinde siguranţã şi cuvinte frumoase… am acceptat totul aşa cum a fost, de dragul tãu şi al celor mai curioşi şi veseli ochi cãprui, dar e timpul realitãţii… sunt un om prea simplu, iar oamenii ca mine construiesc visuri mari, dar prãbuşirea lor atrage cu sine o suferinţã atât de adâncã încât e cu neputinţã sã o mai iei de la capãt… te ridici de acolo de unde ceilalţi te-au lãsat singur, ştergi lacrimile care încã îţi udã obrajii şi … zâmbeşti… în neputinţa de a mai lupta…
şi iatã-mã astãzi încã rãtãcind… încerc sã mã regãsesc pe mine… sã-mi câştig viaţa dinainte de a te cunoaşte… mã tulburã umbra celei care ai fost… în sufletul meu stãruieşte fiinţa ta, cu tot ce ai mai bun sau mai rãu… ai sosit în viaţa mea ca un simplu turist, n-ai avut intenţia sã rãmâi printre toate ruinele pe care le-ai descoperit… ai trecut uşor peste toate acele ziduri prãbuşite; te-am ajutat sã-ţi faci bagajele şi sã fugi şi tot eu te-am primit iarãşi în viaţa mea… am crezut cã poate e rândul meu la fericire… dar am renunţat în favoarea ta…
te-am plictisit………………………
ţi-am spus în felul meu cã te iubesc… şi-mi asum în mod prostesc gândul cã deja ştii tot ceea ce ţi-am scris şi cã mânata de aceeaşi amabilitate, vei zâmbi, rãvãşindu-mi iar toatã fiinţa……….. rãmas bun……

Μου αρέσει! 8