Acum ca vremea s-a racit putin, in pauza de masa merg cu o colega la un bistro de pe N. Titulescu colt cu Calea Victorie, aproape de unde lucram. Mancam un sandwich si bem o limonada, dupa care ne luam la pachet cafea.

Am iesit si dupa cativa pasi vedem o batranica, cu 7-8 buchetele de crizanteme din acelea cu flori mici, colorate, care nu cresc decat in afara Bucurestiului. In gradini. Si mama mea are. Desi floricelele suferisera un pic de cand fusesera taiate, se straduia sa le aranjeze cat de bine putea. ‘’Buna ziua. Cum dati florile ?’’’ Trei lei mama, buchetul. ‘’Saru-mana, le iau pe toate ‘’. Mainile i s-au oprit din aranjat, maini de bunica de la tara care statusera prin frigul diminetii si i se inrosisera, iar ochii ma fixau si parca nu intelegea ce zic. ‘’Ti le dau pe toate cu 15 lei ‘’. NUUUUU. V-as da din anii mei, doar sa nu mai vad batrani ca dumneavoastra, chinuiti. As fi vrut atunci sa imi dea Dumnezeu o putere sa……

I-am lasat banutii si am plecat. M-am intors si am vazut ca ne urmarea cu privirea. Nedumerita.

Ajunsa la birou, am povestit, cu nodul lacrimilor in gat. Camelia, o alta colega : ‘’ Daaa, o stiu : este batranica de la Victoriei. Si eu iau mereu flori de la ea’’.

P.S. Stiu ca nu am cum sa indrept eu tot raul din lume. Dar as vrea sa-i avem pe ai nostrii batrani mai bine, sa nu ii mai vedem suferinzi si chinuindu-se.

Μου αρέσει! 22