Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!
Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!
Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol !
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
TATAIE, ia mai las-o baltă!
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?
-Copile, tu ai ştiinţă:
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!
-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!
sursa: http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=111405&forum=8&start=140&nrpages=8
Viorele...ce-mi faci tu mie...:(
ma faci sa plang..
as da orice sa am cui ii spune in ochi "taticutule, te iubesc si mi-e dor de tine!"
din pacate, cand aveam 8 ani, un grup de oameni mi-au rapit posibilitatea de avea un tata....m-au lasat orfana, cu cateva amintiri vagi din carca tatalui meu, sau de la pescuit, dar cu cea mai clara amintire din minte despre el: in sicriu...
vai Cori,
este ultimul lucru pe care mi l-am dorit :(
te rog sa ma ierti: stii cat tin la voi !
e ok, nu aveai de unde sa stii...
:*