Am incercat de ceva timp sa imi vad de viata mea reala fara sa tin cont de ce se intampla in acest virtual imprevizibil.Ce incerc este inutil!!....Cat de rabdatoar si intelegatoar sunt nu-mi face mai usoara situatia!!Incerc sa nu ma implic intr-un conflict inutil stiind ca nu am niciun amestec efectiv...cu toate ca mi se reproseaza mereu acest lucru.

Ma uimeste mereu cum cineva care nu te cunoaste,nu stie ce poti gandi,ce poti infaptui,cum esti in realitate,cu cine schimbi cateva mesaje sau nu....are tuperul sa te invinuiasca de lucruri pe care nu le gandesti si nici nu le'ai gandit!!Te vede in tot si toate,te cauta,te provoaca.....pana ti se 'umple paharul`cum se spune.Atunci,cum sa reactionezi??Sa te lupti cu acea persoana sa'i poti explica ca nu intelegi ce se intampla??Ca nu are alta ocupatie, decat sa te 'asalteze' mereu cu aberatii nefondate,cu tot felul de fraze si cuvinte pe care nu le poti pune cap la cap??Simt ca nu voi mai rezista si voi deveni foarte ironic!

Am ajuns la o concluzie. Unii oameni chiar nu merita sa le mai dai sanse.Nici macar o a 2-a sansa…De ce? Pentru ca gresesc la infinit dar nu invata nimic din greseli, cautand mereu o scuza pentru ceea ce fac.

Pana acum mereu am dat sanse si am trecut cu vederea spunandu-mi ca” a gresi e omeneste” insa astazi inlocuiesc aceasta fraza cu alta si anume “a gresi la infinit e prosteste”.Astazi nu mai cred in nimic.Nu mai cred in bunatatea omului,nu mai cred in schimbarea lui, nu mai cred in bun simt si respect.Prea putini oameni respecta si merita respect.Ceilalti merita un sut in fund in momentul in care inca mai au tupeul sa iti zambeasca dupa ce au profitat de bunatatea ta…Cum pot unii sa fie atat de nesimtiti,incat sa creada ca nu conteaza cate greseli fac, ca noi ii iubim la infinit si ca le vom oferi iertarea neconditionata mereu si mereu???Iubesti, ierti, uiti, dai sanse, dar cuiva care vezi ca macar invata ceva din greseli si nu le repeta la infinitNiciodata nu vei sti catre ce te vei indrepta.Astazi esti aici...maine, oare unde?Te precipiti, vrei sa ajungi in varf.In varful cui?Niciodata nu stii capatul,niciodata nu-ti sti limita.Imprevizibilul e la orice pas, niciodata nu iti veti stii toate reactiile, niciodata nu te vei cunoaste indeajuns.Tine de conceptie si de cat de mult realizezi pana unde poti merge cu cunoasterea de sine.E drept.M-am testat de multe ori, m-am incercat, mi-am incercat limitele,am vrut sa stiu pana unde pot ajunge, insa...niciodata nu am putut afla destul.Azi pot atinge apogeul iar maine il pot depasi.Si de fapt, care sunt eu?Cine sunt eu?Cel de azi sau cel de maine?Sau un ansamblu, un cumul intre toate EU?Si pana unde poate ajunge cunoasterea asta de sine?Ma pot depasi, ma pot dezamagi si tot eu...ma pot opri spunandu-mi ca nu mai pot continua, atunci cand am avut incredere ca voi duce totul pana la capat.Ating placerea atunci cand ma astept mai putin,nu ajung la ea atunci cand cred atat de mult in simtirile mele.Gasesc iubirea fara sa o caut iar atunci cand am cea mai mare nevoie de ea, nu e nicaieri.Sunt mult prea dur, atunci cand ar trebui si as vrea sa fiu de o sensibilitate debordanta.Ma uimesc pe zi ce trece cu reactiile mele, cu sentimentele mele , cu animalul ce traieste in mine, cu lasitatea mea din momentele in care port un razboi, cu curajul meu din momentele de cumpana, de riscul pe care mi-l asum la fiecare alegere.Ii uimesc pe ei si ce e cel mai important, ma uimesc pe mine.Ma alipesc fiecarei personalitati care Nu imi e convenabila la momentul respectiv, ma dezamagesc si totusi, ma felicit de fiecare data pentru toate nazdravaniile.Sunt eu unic ,misterios cel care isi accepta greselile cu zambetul pe buze si reusitele...asa cum sunt ele. simplu .Nu sunt nici pe departe un om perfect, dar daca am gresit, am incercat sa invat ceva din greseli. ma valorat fiecare secunda, fiecare minut, fiecare ora si zi din viata mea... Am cules fiecare gand bun sau rau, fiecare informatie buna sau rea..si am ales doar ceea ce credeam k imi este mai bine. M-am imprietenit cu sinceritatea si m-am facut dusman cu minciuna. Am primit in viata mea zambete,lacrimi, bucurii, tristete,iubire, ura toate sentimentele purtate de fiecare om...le-am primit cu drag pt ca fara una nu ar exista alta ca de exemplu :" Fara rau nu am stii ce este binele"... Am incercat sa ma orientez numai pe ceea ce ma face sa zambesc, sa nu pun la suflet orice esec..pentru k vreau sa ma pastrez si sa ma consum doar atunci cand intradevar am pierdut ceva pretios fara sa ma fii bucurat mai mult de el.. Sunt pregatit mereu pentru ziua de maine, incurajat de ieri si sfatuit de azi..stiu k daca evit greselile facute ieri si azi..maine se vor sterge totate .. Incerc sa nu ranesc pe nimeni, sa nu judec, sa nu rad de nimeni, sa nu doresc rau la nimeni, sa nu sfatuiesc pe nimeni ( pentru ca nici un sfat nu e mai bun decat cel al inimii tale)... incerc doar sa fiu fericit alaturi de cei dragi, fara sa mi patez sufletul cu ura, invidie si rutate. Ma multumesc cu ceea ce am, ce sunt... pentru singurul fapt ca sunt sanatoas, ce poate fi mai de pret decat santatea ta sau a celui iubit. Stiu ca atunci cand ura iti invadeaza trupul pentru o fractiune de sec te simti fericit datorita razbunarii...dar dupa..vor veni zile grele, pline de durere si lacrimi pentru k vei regreta tot..( tot raul facut cuiva, se intoarce la tine )... Am invatat multe si vreau sa invat incontinuare uitandu-ma in jurul meu. Vreau totul sau nimic sunt doua cuvine precum doua surori care nu seamana deloc dar au acelasi sange si aceleasi interese.Totul este ceva ce nu poate implini pe nimeni ,nimeni nu are totul.Nimic este de asemenea ceva ce nu are nimeni si ceva ce nu poate implini pe nimeni,deoarece toti avem ceva. Insa aceste doua cuvinte care par inofensive si simple ma arunca in necunoscut.Ma fac sa nu ma cunosc,sa nu ma inteleg.In mod paradoxal ma simt totul si nimic:nu simt nimic , nu vreau nimic ,nu iubesc nimic ,nu imi place nimic,nu cred in nimic,si in acelasi timp simt totul,vreau totul,iubesc totul,imi place totul,cred totul. Ma simt ca un ciudat nestatornic ,care nu are ce cauta printre oameni,apoi ma simt atat de banal si imi doresc sa am mii de prieteni in jurul meu,pe care sa ii inteleg si care sa ma inteleaga,apoi dinnou m-as desprinde de ei pentru ca sunt atat de diferiti de mine,pentru ca nu gasesc nimic nou la ei ,pentru ca privirea lor nu imi spune nimic,pe cand a mea spune totul. si totusi, pentru multe persoane voi fi VOI FI MEREU O PESOANA MISTERIOASA

Ear acum am ceva de spus si ma doare sa spun acest lucru am cunoscut diverse persoane pe acest site ZANG constatase-m ca unele chear nu aveti demnitate si am sa spun de ce!

PUR SI SIMPLU SCRIU CE GANDESC,..DACA VA SIMTITI... MAI BINE NU POSTATI COMENTARII RAUTACIOASE CA NU MA IMPRESIONEAZA CU NIMIC,MULTUMESC!!)

Asa,deci..sunt „dezgustat” pe zi ce trece femeile/fetele ieftine.. se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie!Sunt atat de "murdare",nu au nici un pic de demnitate,sunt niste jucarii...mai rau e ca se vad si se simt adevarate doamne,crezand ca fac un barbat,sunteti jalnice!Degeaba aveti crize de nervi jignind un barbat pentru ca e un bou afemeiat un porc,pentru ca va vrea doar pentru sex,(asa cerere asa oferta)dragelor primiti ceea ce voi cereti,pentru ca va place sa fiti cumparate,nu-i acuzati pe ei pentru lighioanele materialiste fara personalitate in care v-ati trasformat!Sunteti o "marime universala",ca hainele,va "mulati" pe orice corp care detine un portofel plin de bani si o masina scumpa!Putine sunt cele care se mai pot numi femei.. pacat ca doar asa ii faceti sa se simta barbati !
Sunt mai multe femei fara demnitate decat femei cu demnitate.. din pacate asta este realitatea, " pipitze " cum imi place mie sa le numesc intalnim la tot pasul. Oricum ele dispar la fel de repede din peisaj precum apar. Nu este pe deplin vina lor, este si vina societatii, vina barbatilor care deschid portofelul si le accepta pe cele care li se arunca in brate doar pt. ca au " cascaval " si cel mai mult educatia de acasa si`a pus amprenta asupra caracterului lor. Vor de la un barbat doar bani,masini etc.. iar barbatii sunt prosti pentru ca sunt oarecum marionetele lor,pentru ca ele ii fac sa se simta atat de inutili fara bani fara bunuri!Ai bani ai femei,care mai de care,care sunt mai dispuse pentru pretul pe care il platesc ei!..tocmai de aia nu respesc sub nicio forma ideea de "barbat adevarat"..arata-mi mie unul care nu gandeste asa in adancul lui?..pana si cel mai sarac tip isi doreste o asemenea experienta.. Oricum ele apar si dispar precum cererile..

de acea evita-m multe tipe ..sa intru in conversatii mai ample. mentinanduma inpenetrabil .deoarece am acel dot de a citi o femeie dintr-o simpla privire le stiu de la o posta cu toate k uneori depasisem si eu limita si doar spre a avea o zi mai relaxanta diferita provocam doar din vorbe bine definite dar totusi intalmisem persoane diferite exceptionale care meau marcat veata si vor ramane mereu ca fiind adevarate doamne fata de mine..ear acum doresc sa adresez un mesaj unei persoane care nu vreau sa ii revel identitatea fiin-d ca e mai frumos asa ..cu siguranta se va resimti ea ..isi va da seama k Raulici e chear asa cum e uneori inocent..copilaros...romantic..misterios..provocator..rebell..seducator nu joaca teatru si stie ce spune ear daca e ....e pentru ca stie ce are de spus la momentul adecvat scriu ce simt...nimic mai mult..profund din inima mea

Azi,vreau sa-ti multumesc,in primul rand pentru ca esti,pentru ca tu m-ai invatat sa ma privesc asa cum sunt,sa nu uit nici macar o clipa ca in sufletul meu sa mai pastrez o farama din copilarie,sa nu uit sa mangai de cate ori simt nevoia copilul din mine,pentru ca m-ai invatat ca intotdeauna exista o cale de mijloc,care de cele mai multe ori este cea corecta,pentru ca m-ai invatat ca in viata e mai important sa fiu cinstit cu mine insumi si sa nu astept laude pentru asta,pentru ca m-ai invatat ca unele chestii devin inutile in lungul drum pe care il strabatem in viata si vine o zi in care ar trebuii sa le lasam deoparte...pentru vorbele blande,pentru incurajarile tale...pentru mustrarile pe care mi le faceai atunci cand greseam...pentru ca ai fost alaturi de mine atunci cand echilibrul meu a devenit precar,pentru ca m-ai invatat sa gandesc limpede atunci cand gandurile mele imi erau tulburi...pentru ca am ras si am plans impreuna...pentru tot ceea ce esti si pentru tot ceea ce vei fi si de acum inainte vreau sa-ti multumesc...si as vrea sa ma ierti ca nu iti sunt tot timpul alaturi atunci cand ai nevoie,chiar si de o simpla incurajare sau vorba buna...sa ma ierti ca ajuns la o anumita varsta am uitat sa-ti spun ca te iubesc,ca te respect...am crezut ca nu mai e necesar,am crezut ca stii asta si e de ajuns...iarta-ma,daca uit uneori sa te sun doar sa te intreb ce mai faci

Ear acum ma retrag si las loc altor persoane sa argumenteze

ceea ce eu am lasat laoparte lucruri despre mine

pe care eu probabil nu le vadcu siguranta k fata de fiecare persoana aparte am fost diferit..putine persoane au avut onoarea sa ma cunoasca ear tot asa tind sa spun cu siguranta nu ranisem inimioara nici uneia PANA LA URMA URMEI POTI SPUNE CINE E RAULICI IN REALITATE??????

Μου αρέσει! 11