Poate sa ma lamureasca si pe mine cineva, va rog frumos, adica sa-mi raspunda la urmatoarea intrebare : - De ce e viata asta uneori atat de nemiloasa, de batjocoritoare si de fatarnica, astfel incat atunci cand ne bucuram ca am urcat cate o treapta sau doua, poc ! ne da una peste cap si ne obliga sa ne reamintim ca urmeaza sa mai coboram alte trei-patru trepte pe scara....ei....Nu stiu catora dintre voi li se intampla sa simta la fel, nu stiu cati (si sper din suflet ca nu sunteti multi) ...aveti (la fel ca si mine) impresia ca alunecati pe trepte lacuite de polei...Simt , uneori, ca-mi fug...picioarele peste ele...intind bratele, dar..STUPOARE !!!..: in jurul meu e un gol imens, un abis caruia nu i se zareste capatul, ...si degeaba falfai bratele ...INUTIL...nu am nici macar un punct de sprijin...o balustrada macar de care sa ma agat cu o infima speranta ca ma mai pot inca salva...Stiu, poate-mi veti recomanda o..parasuta, ca o masura de precautie, dar si aceea...cat timp ma poate salva...fiind in cadere libera, dupa ce ai inceput sa te rostogolesti ????

Deci, VIATA este asa cum ne-o facem noi,...veti spune marea majoritate....dati-mi voie insa sa va contrazic, niciunul care se afla in situatia prezentata mai sus nu si-a dorit-o....eventual daca ai ganduri sado-masochiste, dar si atunci....ma indoiesc...

Inchei aici...nu vreau sa va rapesc prea mult timp, cu atat mai putin sa va plictisesc...si-n plus de asta nici nu sunt in timpul meu liber....asadar, rugamintea mea este adresata celui/cea care detine misteriosul secret (bine conservat) al urcusului=coborarea, adica sa faci in asa fel incat sa poti compensa cele doua...

O zi frumoasa si un urcus placut si lin...!!!!!

Μου αρέσει! 22