O zi din saptamana si fara alune ...

şapte jumate..Ma trezesc, simt ca am un abces pe limba si doare al dracului, nu pot manca nimic din cauza asta, abia reusesc sa-mi aprind aragazul, fac un ceai, o cafea si uite asa trebuie sa stau cateva minute bune in picioare, deşi tocmai doctorul mi-a zis sa m-i le odihnesc dupa fractura din iarna trecuta. Sa fie el sanatos, ca eu am alta treaba, concursul nu ma asteapta, si nu ştiu de ce, dar treaba imi iese mai bine cand sunt beteag, trebuie neaparat sa ma „cerceteze” cineva.

opt şi jumatate..Am multa treaba, las vizita la doctor pe alta data si cu ochelarii aburiti de la ceai, cafea, ma asez la biroul de acasa putin nedumerit ce caut, deschid calc, un gest ce ma aduce in atmosfera zilnica de ocupatie si continui unde ramasesem aseara.

noua si jumatate ... Vointa am sa continui munca, dar ma supara rau ce am pe limba si trebuie sa merg totusi la medic, ajung la cabinet, sala de asteptare plina, cred ca multi sunt din provincie, o namila puturoasa, mirosea a putreziciune, intra in cabinet fara sa atepte la coada, un inger de fetita adormita in poala mamicii, ce bine ar fi sa nu fie tocmai ea pacienta.O tipa se uita la mine,e bine facuta, aranjata, ma cam ia cu ameteli (nu cred ca de la tipa).

zece si ceva.... am intrat la doctor, ma priveste ciudat, na-i d-le nimic, imi ocupi timpul, nu vezi cata lume este bolnava, dute si bea ceva tare, ai mancat prea multe alune sarate aseara, il intreb cat costa, se uita hatru la mine, nu fi neserios doar suntem prieteni, hai pleaca. Sigur ca da, plec precipitat sa nu se razgandeasca la diagnostic, parca mi-a si trecut...

doi-spe si ceva...de ce ma simt trist? pentru ce dau bani lunar la sanatate, daca asa multa lume nu poate fi tratata? si taxiul asta merge de parca este impins, trebuie sa ajung repede acasa, in micul meu univers in care ma simt aparat de tot ce ma inconjoara, cobor din masina exasperat de blocaj si astept tramvaiul.

unu si jumatate...e un tip in statie are un caine. Cainele urla, scheauna de durere, nu stiu, tipu' noteaza ceva pe-o foaie, ii fac si eu o poza impreuna cu cainele, are moaca d'asta de artist somer, mi-e mila de el, mi-e mila de caine, ce-o avea cainele asta de urla asa? Tipu' ma roaga sa-i trimit si lui poza, imi da ID-ul, vrea sa-mi dea bani, refuz, tramvaiul apare nu-mi vine sa plec, nu stiu de cine mi-e mila de caine de Tip...are talia mea si niste haine pot sa-l ajut, ii spun , la randu-i ma refuza gratios...

s-a facut si de trei...inca am in urechi urletele cainelui, de ce? si mie imi vine sa urlu. Cu totii urlam si nu stim. In restaurant cu un aperitiv in paharel astept sa fiu servit cu un pranz, acasa nu am ajuns inca, din frigider voi manca la cina, pana atunci incerc sa citesc un ziar, nu pot, imi joaca literele , las ziarul si intru iar in gandurile mele...de ce urla cainele? Aoleu ce aiurit sunt!!! La ce imi zboara prin cap si-un caine ar plange !!!. Si cand ma gandesc ca ziua nu sa terminat inca, mai este si pierduta, motivul banal, niste alune cam sarate !!!

Μου αρέσει! 27