Încep iar certurile pe Limpa.ro ?
63, Targoviste, Ρουμανία

 Nu înţeleg de ce unii utilizatori ai saiturilor de pe NET (nu vorbesc numai despre saitul Limpa.ro, ci în general despre toate), au impresia că aceste saituri au fost concepute şi puse în funcţiune, în exclusivitate pentru ei.
  Total greşit. Aceste saituri sunt folosite atât de cei care vor să se distreze cât şi de cei care vor să se instruiască; atât de cei care au ceva concret de spus, cât şi de cei care vor să se refuleze in urma unor experienţe mai mult sau mai putin
 fericite.
 Fiecare dintre noi avem dreptul să ne folosim de această minune a tehnicii moderne, care este calculatorul, pentru a putea să arătăm intregii lumi cine suntem noi (sau, mă rog... cine vrem să fim). De aceea trebuie să fim conştienţi de faptul că nu intotdeauna ceea ce vom exprima intr-un blog sau ceea ce vom posta pe NET în alte părţi ( fotografii, clipuri, desene, muzică, poezie, e.t.c...) va fi apreciat în acelaşi mod de toţi ceilalţi utilizatori. Fiecare utilizator care va avea ceva de spus referitor la "măreaţa noastra operă" o va face în felul său, in funcţie de preferinţele sale, sau de starea lui emoţională de moment, sau... de alte şi alte criterii, pe care le crede de cuviinţă la momentul scrierii comentariului său.
    De aceea consider că, dacă primim un comentariu negativ, nu trebuie nici să ne descurajăm, nici să ne enervăm, după cum nici nu trebuie să ne entuziasmăm prea tare, dacă primim laude pentru cine ştie ce fleacuri .
     Un proverb românesc spune: "Fiecare sac îşi găseşte până la  urmă petecul său". De aceea cred că este de dorit ca fiecare dintre noi să încerce să-şi găsească partenerii de discuţie potriviţi, adică acele persoane care au aceleaşi preferinţe cu el şi să trateze cu respect persoanele care au păreri diferite.
 Este imposibil ca cineva să nu-şi găsească partenerii potriviţi. Si, totuşi dacă prin absurd, se întămplă acest lucru, înseamnă că persoana respectivă are grave probleme de comunicare cu semenii săi şi trebuie fie să-şi modifice comportamentul, pentru al pune în armonie cu preferintele celorlalţi, fie să se împace cu gândul că el este un "UNICAT NEÂNŢELES" si să se mulţumească cu acest statut.
    Obiceiul de a răspunde cu un alt comentariu, mai "acid" la un comentariu negativ, nu poate fi decât păgubos pentru toată lumea.
     Trebuie înţeles, odată pentru totdeauna, că un comentariu negativ nu-l putem primi decât de la o persoană care NU are aceleaşi preferinţe cu noi şi dacă nu reuşim să-i dăm  o contra-replică de bun simţ, cu nişte eventuale scuze, e mai bine totuşi să ne abţinem de a mai da vre-o replică. Putem trece această persoană la rubrica: "INCOMPATIBILITĂŢI" si continuăm căutările până la găsirea persoanei potrivite, după cum am arătat mai sus.
   Sfaturi pentru voi de la BABACU'

 
Σχόλια
westreal 12.04.2008

babacule am gasit tarziu acest bog dar..dupa parerea mea ar trebui scos de la praf si aratat lumii din nou ! o sa te contactez si o sa te rog sa repostezi !

brava domle..uite de-aia imi plac oamenii care au obraz si ptr care un cuvant are greutate !

Blog
Τα blogs ενημερώνονται κάθε 5 λεπτά